Cimitirul vesel

Cimitirul vesel

Cimitirul vesel este situat in Maramures, mai exact in localitatea Sapanta. Micul oras si-a castigat notorietatea si a devenit un obiectiv turistic tocmai datorita monumentului pe care il adaposteste. Ideea de baza de la care a plecat Cimitirul vesel a fost ideea dacilor despre trecerea in nefiinta. Dacii aveau un ritual al inmormantarii cu totul si cu totul deosebit de cel pe care il urmam noi astazi. Portul obisnuit la inmormantarile dacilor era de culoare alba. Inmormantarea propiu-zisa era o petrecere, oamenii dansau, beau si erau extrem de veseli. Explicatia e una simpla in conceptia dacilor moartea nu era nici pe departe un lucru rau ci ea reprezenta saltul catre o lume mai buna. Cel trecut in nefiinta urma sa il intalneasca prin moarte pe zeul suprem Zamolxe si urma ca intr-un final sa aiba o viata mai buna, sub nici o forma viata care il astepta dupa moarte nu avea cum sa fie mai rea. Asadar avand in minte aceasta conceptie, dacilor nu le era frica de moarte, ci o primeau ca pe o binecuvantare.

Cimitirul vesel a luat nastere datorita lui Stan Ioan Patras (sculptor, pictor si poet)  in 1935, cand acesta din urma a sculptat primul epitaf. Stan Ioan Patras ca intemeietor al cimitirului reprezinta varianta oficiala, insa daca vizitati cimitirul veti afla si varianta neoficiala. Conform satenilor cimitirul a luat nastere datorita unui preot greco-catolic Ritiu Grigore care a recurs la aceasta masura in speranta salvarii limbii romane de la pieire in urma ocupatiei hortiste.

Stan Ioan Patras si-a continuat munca timp de 50 de ani reusind sa dea nastere la sute de morminte cu amprenta sa. In 1977 Stan Ioan Patras a murit, iar ucenicul sau Dumitru Pop Tincu i-a continuat opera. Mormantul lui Stan Ioan Patras este dupa cum ne asteptam in Cimitirul vesel, iar pe crucea sa sta urmatorul epitaf:

De cu tanar copilas
Io am fost Stan Ion Patras,
Sa ma ascultati oameni buni
Ce voi spune nu-s minciuni.
Cate zile am trait
Rau la nime n-am dorit,
Dar bine cat am putut
Orisicine mi-a cerut.
Vai saraca lumea mea
Ca greu am trait in ea”

Crucile din Cimitirul de la Sapanta au anumite caracteristici care le fac inconfundabile:
– materialul folosit pentru producerea crucilor este din stejar uscat;
– dupa uscare lemnul este sculptat cu o maiestrie deosebita;
– fiecare cruce are in partea de sus un basorelief cu scene din viata decedatului. Scenele sunt in general legate de ocupatia pe care a avut-o cel decedat inainte de moarte. Spre exemplu putem observa adesea scenete cu femei care torc, cu lautari, cu femei care tes covoare sau coc paine, cu barbati care ara sau taie lemne, cu pastori si tot felul de ocupatii specifice vietii de la tara;
– dupa ce a fost sculptat basorelieful crucile din Cimitirul vesel sunt vopsite cu un albastru specific, care si-a luat denumirea de aici “Albastru de Sapanta”. Motivele de pe cruce au culori puternice, nu exista tonuri pale. Galbenul, rosul, albul si verdele prin taria tonurilor lor, prin claritatea culorilor pe care le reprezinta sunt inca un simbol al credintei dacilor: viata de dincolo de moarte este mult mai buna, asadar nu exista motiv de tristete;
– dupa vopsirea crucilor din Cimitirul vesel in partea de jos a acestora se adauga un epitaf, cu rime simple, scris la persoana intai, ca un fel de mesaj din partea celui decedat catre cei care ii viziteaza mormantul. Versurile nu sunt sofisticate, ele fiind scrise intr-un stil simplist si de cele mai adese ori satiric. Cimitirul vesel nu are nici macar un vers trist pe crucile sale si de aici ii reiese originalitatea.

Cimitirul vesel

Ucenicului Dumitru Pop Tincu a continuat cu ardoare opera profesorului sau, Cimitirul de la Sapanta ajungand in zilele noastre la peste 800 de cruci. Continuand opera profesorului sau Dumitru Pop Tincu a pus Sapanta pe harta turismului romanesc. Datorita muncii si indemanarii sale mii de turisti viziteaza zona si nu pleaca dezamagiti. Cimitirul vesel este o pata de culoare pentru toate cimitirele lumii. Moartea este sarbatorita intr-un mod festiv, fara regrete din partea nimanui.

Dintre epitafurile din Cimitirul vesel sau Cimitirul de la Sapanta citam doua mai cunoscute publicului larg. Primul epitaf este unul haios si descrie eternul conflict dintre ginere si soacra.

“Sub aceasta cruce grea
Zace biata soacra-mea
Trei zile de mai traia
Zaceam eu si cetea ea
Voi care treceti pa aici
Incercati sa n-o treziti
Ca acasa daca vine
Iara-i cu gura pa mine
Da asa eu m-oi purta
Ca-napoi n-a inturna
Stai aicea draga soacra-mea.

Al doilea epitaf are o poveste mai trista in conceptia noastra despre moarte. El spune povestea unui tanar mort prea repede.

“Aici eu ma odihnesc
Si Pop Gheorghe ma numesc
Ca un brad frumos din munte
Eram la parinti in curte
Tinar si de omenie
N-a fost multi in sat ca mine
Cand armata am terminat
Masina mi-am cumparat
Si-n toata tara am umblat
Preteni multi eu mi-am aflat
Preteni multi si de omenie
Asa cum mi-o placut mie
Cand a fost sa fecioresc
In pamant eu putrazasc.”

Datorita muncii celor doi oameni gospodari, datorita talentului lor, dar si datorita cunostiintelor lor despre cultura dacica Romania a castigat un monument in aer liber, vizitat si admirat de oamenii din lumea intreaga. Cimitirul vesel reprezinta mandria Maramuresului, mandria noastra a tuturor si merita vazut macar o data in viata.

Articol realizat pentru Descoperim Lumea Impreuna.

1,273 total views, 1 views today

Articol scris de Daniela Petrache


Lasa un mesaj

content protection plugin by http://jaspreetchahal.org