Menopauza si diabetul

Menopauza si diabetul

Menopauza in cazul unei paciente cu diabet zaharat poate dea nastere unui dezechilibru glicemic greu de tinut sub control. Ambele afectiuni produc modificari in organism si de aici apar problemele.

Cel mai bun mod de a ramane in control este sa va informati asupra problemelor ce pot aparea odata cu menopauza.

CE ESTE MENOPAUZA?

Menopauza este termenul general care descrie incheierea ciclului menstrual – sau mai bine zis, incetarea ciclurilor lunare. Menopauza intervine in jurul varstei de 50 de ani.

Menstruatia se opreste in mod normal gradual, devine din ce in ce mai putin frecventa, cu intervale mai mare intre cicluri, inainte de a se opri in totalitate. Insa pentru unele femei, incetarea menstruatie poate fi brusca.

Atunci cand se spune ca „o femei trece prin menopauza”, inseamna ca trece prin ceea ce am descris anterior.

Menopauza si diabetulPentru multe femei, incetarea menstruatiei poate duce la un numar de simptome fizice si emotionale, care pot influenta starea de sanatate.

Nivelul de hormoni sexuali feminini (estrogen) scade, ovarele inceteaza sa mai produca un ou in fiecare luna (ovulatia). Nivelul scazut de estrogen poate face ca doamnele sa resimta bufeuri (tulburari climaterice), transpiratii nocturne, tulburari de comportament matinal si uscaciune vaginala.

Deasemenea, tulburarile hormonale pot sa produca variatii glicemice importante, iar pentru femeile cu diabet  aceste variatii sunt egale cu noi riscuri majore de sanatate.

SUNT LA MENOPAUZA SI AM DIABET – LA CE SA MA ASTEPT?

Menopauza nu afecteaza fiecare femeie in acelasi fel, cu toate acestea, exista cateva caracteristici comune.

VARIATII GLICEMICE

Asa cum am spus mai sus, modificarile hormonale (estrogen si progesteron – hormoni ce afecteaza modul in care celulele raspund la insulina) – pot duce la fluctuatii neasteptate ale glicemiei. In consecinta diabetul va fi mai greu de tinut sub control.

CRESTEREA IN GREUTATE

Cresterea in greutate reprezinta o problema comuna pentru unele femei menopauzale si poate creste nevoia de insulina sau de medicamente antidiabetice orale.

INFECTIILE

Diabetul creste riscul de infectii urinare si vaginale, iar acest risc creste si mai mult la menopauza. Odata cu scaderea nivelului de estrogen infectiile urinare si vaginale devin si mai frecvente.

PROBLEME CU SOMNUL

Tulburarile climaterice si transpiratiile nocturne pot duce la multe nopti nedormite. Lipsa somnului nocturn are un impact negativ asupra controlului glicemic.

DISFUNCTIE SEXUALA

In timp, hiperglicemia poate distruge fibrele nervoase de la nivelul vaginal si poate produce subtierea si inflamarea peretilor vaginali. In consecinta femeile se vor excita mai greu, iar orgasmul va fi atins cu greutate. Aceasta problema este adesea exacerbata de uscaciunea vaginala, un simptom comun al menopauzei, care poate produce durere in timpul actului sexual.

CUM POT INDREPTA LUCRURILE?

Menopauza dezechilibreaza glicemia, insa exista cativa pasi simpli pe care ii puteti face pentru a trece cu bine peste menopauza si pentru a reduce impactul pe care aceasta il are asupra controlului diabetului.

SCHIMBAREA STILULUI DE VIATA

O alimentatie sanatoasa, o dieta echilibrata, renuntarea la fumat, reducerea consumului de alcool si efortul fizic regulat va pot ajuta sa va simtiti bine la menopauza. Deasemenea toate aceste schimbari va pot ajuta si in controlul diabetului.

TESTATI-VA GLICEMIA CU REGULARITATE

Menopauza si diabetulTestarea glicemiei mai frecvent ca de obicei in timpul zilei si ocazional pe timpul noptii, va poate ajuta sa observati modul de raspuns al glicemiei la simptomele de menopauza ca tulburarile climaterice si schimbarile de dispozitie (anxietate, oboseala etc).

Notati-va glicemia si simptomele si aratati-le medicului diabetolog. Medicul diabetolog poate utiliza aceste valori pentru a ajusta mai bine tratamentul antidiabetic. De exemplu, daca glicemia continua sa creasca, este posibil sa fie nevoie de cresterea dozelor de insulina sau de cresterea dozelor de medicamente orale, eventual adaugarea unora noi.

Testarea regulata a hemoglobinei glicate este deasemenea foarte importanta.

CERETI AJUTOR PENTRU TRATAREA SIMPTOMELOR DE MENOPAUZA

Daca va este greu sa treceti peste simptomele de menopauza, uscaciune vaginala si durere, probleme cu somnul, bufeuri sau altele, cereti ajutor medicului endocrinolog. De exemplu, pentru a trece peste uscaciunea vaginala puteti folosi la recomandarea medicului endocrinolog anumiti lubrifianti vaginali. Pentru problemele de crestere in greutate este bine sa vorbiti cu medicul diabetolog, care va poate prescrie un regim alimentar.

Terapia de substitutie hormonala este deasemenea o optiune pentru unele femei. Aceasta forma de tratament este utilizata pentru a usura simptomele de menopauza prin inlocuirea hormonilor feminini (estrogen si progesteron) ce nu se mai produc dupa menopauza.

CONSULTATI MEDICUL CARDIOLOG

Menopauza atrage dupa sine mai multe schimbari metabolice care pot duce la cresterea in greutate. Pentru femeile cu diabet, cresterea in greutate poate creste riscul de boala cardiovasculara in aceiasi masura in care complica management-ul diabetului.

Masurati-va colesterolul si tensiunea arteriala in mod regulat.

PROTEJATI-VA OASELE

In timp, diabetul poate produce cateva probleme articulare si osoase, mai ales in cazul femeilor. Rarefierea osoasa poate fi accelerata atunci cand intervine menopauza, asadar este important sa aveti grija de oasele dumneavoastra. Puteti face asta prin adaugarea de suplimente cu calciu si vitamina D. Deasemenea masurarea densitatii osoase este recomandata.

Sursa: Diabetes UK

466 total views, 2 views today

Lasa un mesaj

content protection plugin by http://jaspreetchahal.org