Administrarea insulinei – Ghid practic

Articolul de mai jos isi doreste sa ofere informatii importante legate de administrarea insulinei. Randurile de mai jos sunt destinate celor ce incep administrarea insulinei, pentru tratamentul diabetului zaharat.

Instruirea dumneavoastra se va face de catre echipa medicala in primul moment al contactului, cat si pe parcursul evolutiei dumneavoastra.

Nu vom discuta preparatele de insulina, actiunea lor, dieta sau autocontrolul. Nu vom discuta nici problemele specifice utilizatorilor de pompa de insulina.

Vom aprofunda notiunile legate de locurile de administrare si tehnicile de administrare care se potrivesc zonelor noastre anatomice (distributiei tesutului subcutanat sau adipos).

Ceea ce vom discuta poate fi rezumat astfel:

• locurile de administrare;
• grosimea si distributia tesutului adipos;
• tehnica prin care se administreaza insulina in fiecare zona abordata;
• acele;
• ritmicitatea si utilitatea controalelor locurilor de administrare si mai ales rolul dumneavoastra.

Tipurile de insuline uzuale sunt cunoscute ca:

• insuline rapide sau prandiale (conventionale sau analogi);
• insuline bazale (conventionale sau analogi);
• insuline premixate.

Administrarea insulinei are in vedere anumite zone anatomice, de unde insulina trebuie sa ajunga in circulatia sanguina intr-un mod previzibil, adica in intervale de timp cunoscute si specificate.

Insuline rapide (prandiale):

• se administreaza inaintea meselor principale (uneori dupa mese, daca sunt analogi de insulina rapida);
• este bine sa se administreze in peretele abdominal, deasupra si sub ombilic, la o distanta de patru degete de acesta;
• viteza de absorbtie este mai mare la nivelul regiunii supraombilicale, urmand in ordine descrescatoare regiunea subombilicala, bratele (regiunea laterala si posterioara, sub articulatia urmarului), coapsele si fesele;
• absorbtia insulinelor poate fi influentata si de temperaturile extreme ale mediului si de masare insistenta si nerecomandabila a locului injectat sau de temperatura insulinei – atentie la conditiile de pastrare.

Insulinele cu actiune prelungita sau bazale:

• se administreaza in regiunea anterioara si laterala a coapsei si in cadranul supero-extern fesier, aceste regiuni avand absorbtie mai lenta;
• analogii insulinelor bazale se pot administra in oricare dintre regiunile amintite, absorbtia lor depinzand de stuctura lor biochimica si nu de regiunea anatomica;
• insulinele premixate se pot administra atat in peretele abdominal, cat si in coapsa.

In cadrul aceleiasi zone anatomice vom folosi locuri distincte pentru administrarea insulinei.

Acestea trebuie sa fie la 1-2 cm distanta unele de altele. Altfel spus, folosim zile in sir coapsa dreapta, spre exemplu, dar in arii diferite, incercand sa avem o ordine in traseu, pentru a nu ne apropia de intepatura precedenta.

Mult mai usor se respecta regula de catre adulti, acestia avand o suprafata corporala mai mare decat a copiilor. Incercati sa apreciati suprafetele in care puteti administra insulina corect. Este considerata acceptabila reinteparea aceluiasi loc abia dupa 3 saptamani.

IN CE STRAT AL PIELII TREBUIE SA ADMINISTRAM INSULINA?

In conditii normale, cand nu sunteti dezechilibrati metabolic (hiperglicemie sau cetoacidoza) si medicul nu ia o alta decizie, administrarea insulinei se face in stratul subcutanat sau adipos din regiunile amintite mai sus.

Dupa cum stiti deja, acul trebuie sa strabata cateva straturi pana sa ajunga in profunzimea tesutului subcutanat.

Este important ca aceste straturi ale corpului sa nu fie afectate de boli, sa fie examinate din primul moment, apoi periodic.

Chiar de la initierea tratamentului cu insulina, trebuie cunoscute eventualele:

• boli de piele;
• cicatrici;
• lipoame;
• dilatatii venoase si varice;
• plastii;
• eventratii;
• implanturi etc

cu localizarea lor precisa. Se va evita administrarea insulinei in aceste regiuni anatomice afectate, pentru ca nu mai este garantata absorbtia si actiunea previzibila a acesteia.

Inspectia (examinarea) zonelor in care se administreaza insulina se face atat la inceputul tratamentului cat si la cateva ore, zile, saptamani, luni si ani de la initierea lui.

Trebuie sa anuntati orice eruptie, roseata, nodul, mancarime locala sau la distanta de la locul administrarii, precum si modificarile de relief.

Reactiile alergice locale pot aparea rapid (minute), pe cand echimozele (vanataile) dupa cateva ore, iar modificarile de relief prin reconstructia (distrofia) tesutului subcutanat, in cateva luni.

Inspectia locurilor de administrare va continua apoi la 3-6 luni, toata perioada in care se continua administrarea insulinei.

Orice afectiune (boala) care va afecteaza pielea sau tesuturile mai profunde trebuie anuntata medicului diabetolog, indiferent de momentul aparitiei sale.

Igiena elementara a mainilor prin spalare cu apa si sapun este necesara si suficienta pentru pregatirea administrarii insulinei.

Daca toate prizele de insulina sunt administrate la domiciliu si locurile in care administram insulina sun spalate zilnic, iar aceste regiuni sunt acoperite de haine curate, nu este obligatorie spalarea lor imediat inainte administrarii.

Daca regiunea respectiva este expusa la aer si praf, este bine sa o spalati si sa o stergeti cu grija inaintea administrarii.

Diferitele solutii dezinfectante nu prezinta niciun avantaj suplimentar.

Acele, ca si dispozitivele utilizate sunt pentru uz strict personal. Ele au lungimi si grosimi variabile, dar sunt extrem de fine prin comparatie cu cele de seringa.

Acele dispozitivelor preumplute sau acele de pen-uri au lungimi de 5-6-8-10-12,7 mm.

Trebuie spus ca deteriorarea acelor inseamna nu numai indoirea sau tocirea varfului, strambarea acului, dar si deteriorarea captuselii (stratul interior). Cu alte cuvinte, acele se pot deteriora si intr-un mod mai putin vizibil.

Efectele deteriorarii pot fi:

• durerea;
• traumatizarea tesuturilor;
• ruperea acului;
• obstruarea (infundarea) lui.

Infundarea acului este mai frecventa in cazul refolosirii acelor si a administrarii insulinelor tulburi. Omogenizarea corecta (cand insulinele nu sunt aduse la temperatura camere, se omogenizeaza mai greu), se face prin aproximativ 10-20 de miscari blande, in plan vertical sau rularea intre palme a dispozitivului care contine cartusul.

De asemenea, este bine sa scoateti cate 2 unitati inainte fiecarei administrari si 4 sau mai multe unitati atunci cand cartusul este nou (se urmareste aparitia jetului continuu).

Acele se pot stramba atunci cand strabat tesuturi deja afectate de noduli, de lipoame, de cicatrici sau cand ating suprafata osului, mai ales in cazul persoanelor slabe (injectare in brat), dar si atunci cand capacelul de plastic este fixat de o mana tremuranda, sau de o persoana cu tulburari de vedere.

Daca acul intra mai greu, declanseaza alt tip de durere, produce sangerare sau se infunda, se va inlocui imediat, iar zona respectiva va iesi temporar din uz si va fi atent examinata (inspectata si palpata) si urmarita in timp.

Nu trebuie sa schimbati directia acului in timpul utilizarii lui sau la extragere, pentru a proteja tesuturile. Administrarea insulinei va fi facuta lent.

Retragerea acului din tesuturi se va face dupa 10-15 secunde de la administrarea completa a insulinei.

Acele trebuie sa fie de unica folosinta. In multe tari este incurajata, din motive financiare, folosirea de 4-5 ori. La noi in tara, refolosirea acelor este de peste 10-20 de ori si este bine-cunoscuta, dar intolerabila.

Daca se elibereaza 1 ac pe cartus, cu cat doza va fi mai mica, cu atat numarul de utilizari va fi mai mare. Idealul este sa aveti ace de unica folosinta sau sa le schimbati la 4-5 utilizari.

Daca va puteti permite ace pentru o singura utilizare, le veti detasa de dispozitiv dupa folosire, iar acul nou se va pune chiar inaintea administrarii urmatoare.

Mentinerea acelor atasate de dispozitiv, intre administrari, permite intrarea aerului in cartus. Odata detasat el trebuie inlocuit pentru ca nu mai este steril.

Daca folositi un ac de mai multe ori, va trebui sa va obisnuiti sa-l examinati inainte si dupa fiecare folosire.

CE CRITERII STAU LA BAZA ALEGERII LUNGIMII ACELOR?

Raspunsul e simplu:

• grosimea tesutului adipos.

Fiecare persoana are o anumita greutate si o anume distributie a tesutului adipos, in functie de acestea puteti alege lungimea acului.

CE METODE DE APRECIERE A GROSIMII TESUTULUI ADIPOS AVEM?

Pentru a gresi cat mai putin, trebuie sa va cunoasteti corpul:

• Ce indice de masa corporala aveti?
  • normoponderali: IMC 20-25 kg/mp;
  • subponderali: IMC<20 kg/mp (slabi);
  • supraponderali: IMC>25 kg/mp (plinuti);
  • obezi: IMC>30 kg/mp.
• Are tesutul nostru adipos o dispozitie particulara, adica este mai abundent in talie, pe abdomen si brate sau pe fese si coapse sau este uniform?

Trebuie sa aveti raspunsul la aceste intrebari, chiar de la primele consulturi, cu ajutorul echipei dumneavoastra medicale.

Trebuie sa stiti ca si o persoana normoponderala are grosimi diferite ale tesutului subcutanat, in functie de regiunea examinata. Cu alte cuvinte, pot fi necesare alte lungimi de ace si alte tehnici de administrare daca abordati zone anatomice diferite.

Peretele abdominal

Supraimbilical tesutul subcutanat este mai subtire prin comparatie cu zona subombilicala.

Brate

In regiunea din jurul articulatiei umarului (periarticulara, deltoidiana), tesutul subcutanat este mai subtire (muschiul mai la suprafata), prin comparatie cu regiunea anterioara si laterala de la mijlocul bratului.

In regiunea coapselor, la fete

Tesutul subcutanat este mai subtire, in regiunea anterioara si superioara prin comparatie cu regiunea laterala; la baieti coapsa are un strat subtire de tesut subcutanat si lateral.

Atentie: imediat deasupra genunchiului (5-10 cm) si imediat subinghinal, stratul de tesut subcutanat este cel mai subtire de la nivelul intregii coapse.

In regiunea fesiera

Tesutul subcutanat este mai subtire la jonctiunea lomba/fesa, dar gros la nivelul fesei superior si lateral.

Aceste diferente se sterg sau se accentueaza in situatiile in care aveti o distributie a tesutului adipos cu precadere in anumite regiuni. Acesta este motivul pentru care aveti nevoie de o examinare ampla, a diverselor regiuni ale corpului, la inceputul tratamentului, cat si periodic.

Dinamica antropometrica (inaltimea, greutatea, distributia tesutului adipos) cere reevaluarea periodica a tehnicilor de administrare a insulinelor, mai ales la copii.

PLIUL CA MODALITATE DE APRECIERE A GROSIMII TESUTULUI SUBCUTANAT (ADIPOS)

Aprecierea grosimii tesutului subcutanat se poate face astfel:

• se efectueaza un pliu corect, prin ciupire usoara (veti exersa acest lucru), prin care veti prinde intre degete aproximativ dublul tesutului adipos din zona respectiva;
• daca pliul este corect (nu prinde muschiul, nu prinde doar pielea) distanta dintre degetele dumneavoastra impartita la 2 (pentru ca ati reunit prin ciupitura doua zone alaturate), va da grosimea aproximativa a tesutului adipos din acea zona;
• pliul efectuat (manual sau cu caliperul), reprezinta dublul grosimii tesutului cutanat al unei anumite regiuni.

UNDE TREBUIE SA AJUNGA ACUL?

Acul trebuie sa strabata pielea (epidermul si dermul, care impreuna masoara aproximativ 2-4 mm grosime), apoi tesutul subcutanat si sa se opreasca dincolo de jumatatea grosimii lui, adica mai aproape de patura musculara profunda, decat de derm.

La aceasta adancime s-a demonstrat ca absorbtia insulinei este mai buna.

Puteti oare introduce acul cu atata precizie in tesutul subcutanat, adica adipos?

Efectuarea pliului permite detasarea tesutului subcutanat de patura profunda musculara si alipirea a 2 straturi subcutanate alaturate, astfel incat, grosimea sa sa permita, pe de o parte, estimarea tesutului subcutanat real si pe de alta parte evitarea tesutului muscular.

Este de preferat ca eliberarea pliului sa se faca dupa injectarea insulinei. Eliberarea sa inainte, poate determina alunecarea acului in patura musculara.

Daca pliul are o grosime mica, sa zicem sub 1-2 cm (adica tesutul subcutanat are in realitate aproximativ 0,5-1 cm) atunci se va mentine pliul in scopul injectarii corecte, iar acele de 5-6-8 mm vor fi directionate catre baza pliului, oblic la aproximativ 45 de grade sau perpendicular pe pliu.

Daca aveti ace mai scurte, abordati zona fara pliu, fiind atenti sa nu va opriti in derm insa.

Daca aveti doar ace de 10-12,7 mm, nu veti introduce tot acul in pliu.

In situatii rare la adultul slab, dar frecvente la copil, tesutul subcutanat este insesizabil, adica pliul efectuat pentru aprecierea sa, este mai mic de 1 cm, ceea ce arata ca grosimea tesutului este sub 1/2 cm.

Este de preferat in aceasta situatie sa cautati alte zone, chiar daca viteza cu care se absoarbe insulina este una mai putin potrivita. Aveti intotdeauna alaturi echipa medicala pentru a lua decizia potrivita.

Cand nu este nevoie de mentinerea pliului pentru administrarea insulinei?

Daca pliul este de 2-3 cm (adica tesutul subcutanat are in realitate 1-1,5 cm), mentinerea pliului pentru administrarea insulinei nu este necesara, iar acele de 5-6-8 mm pot fi introduse perpendicular pe suprafata pielii. Daca nu aveti decat ace de 10-12,7 mm veti mentine pliul si-l vei aborda fie perpendicular, fie oblic la baza lui.

Daca pliul are peste 4 cm grosime (tesutul subcutanat are in realitate peste 2 cm), insulina se administreaza fara pliu, abordand tesutul perpendicular pe suprafata sa, cu ace de 6-8-10-12,7 mm.

Daca tesutul adipos este gros si foarte gros astfel incat aprecierea sa este facila, iar pliul facut in scopul aprecierii sale arata mult peste 6 cm (adica tesutul gras este in realitate peste 3 cm in acea zona), se vor utiliza ace de 8-10-12,7 mm. Nu este nevoie de pliu pentru injectare, pentru ca astfel va veti indeparta mult de patura subcutana profunda, dar chiar veti comprima (apasa) usor tesuturile in timpul abordarii lor perpendiculare.

Se intelege, ca aceeasi persoana poate avea nevoie de ace cu lungimi diferite si de tehnici diferite de administrare (cu pliu, fara pliu, cu usoara compresie) in functie de regiunea injectata si de acele pe le aveti.

DE CE ESTE IMPORTANT SA NU APARA COMPLICATIILE LA LOCUL DE ADMINISTRARE A INSULINEI SI CARE SUNT ACESTEA?

• Tesuturile asigura o absorbtie normala si previzibila a insulinelor doar daca sunt sanatoase si sunt abordate corect;
• Tesutul subcutanat se poate ingrosa, adica hipertrofia (lipodistrofie hipertrofica), indepartand acul si deci si insulina de patura mai profunda a tesutului, incetinind astfel absorbtia;
• Tesutul subcutanat se poate subtia sau atrofia (distrofie atrofica), permitand acului sa intre in patura musculara accelerand absorbtia si scurtand durata de actiune a insulinei;
• Unele tesuturi afectate arata modificari mai complexe in profunzime (daca sunt investigate ecografic, spre exemplu) decat simpla lor modificare la suprafata, ceea ce pune un semn de intrebare asupra revenirii complete la starea normala, dupa intreruperea administrarii insulinei in acea zona. Este important sa pastrati o cat mai mare suprafata corporala sanatoasa si apta sa primeasca corect insulina.

In situatii particulare ar putea fi utila alcatuirea unei harti (mapping) cu ajutorul unei simple investigatii ultrasonografice care sa memoreze zonele anatomice normale, apte pentru a fi injectate si care sa ne ajute sa le evitam, temporar pe cele anormale.

Amintiti-va, ca fiecare contact cu echipa medicala trebuie sa fie si altceva decat eliberarea unei retete.

Sursa: Cum este corect sa ne administram insulina – Dr. Perciun