Ce inseamna bolile autoimune?
Bolile autoimune se refera la anumite boli sau afectiuni ce apar atunci cand un tesut sanatos (celula sanatoasa) este distrusa de propriul sistem imun al organismului.
Termenul de boala autoimuna este unul familiar pentru persoanele ce sufera de diabet zaharat tip 1.
In cazul persoanelor cu diabet zaharat tip 1, sistemul imunitar confunda celulele sanatoase din pancreas cu unele straine, cu invadatori periculosi si le ataca. Drept urmare corpul nu mai poate produce propria insulina si nu mai poate tine glicemia sub control.
Exista mai mult de 80 de tipuri diferite de boli autoimune, de la scleroza multipla si diabetul zaharat tip 1 pana la boala celiaca si artrita reumatoida.
In bolile autoimune sistemul imunitar actioneaza gresit fara sa realizeze acest lucru. Sistemul imunitar al organismului are rolul de a proteja organismul de substante periculoase produse de bacterii, virusi si toxine. Toate aceste atacuri produc antigene periculoase.
Pentru a face fata atacurilor sistemul imunitar produce si trimite anticorpi (proteine speciale) pentru a identifica si a distruge antigenele.
Cu toate acestea, in unele cazuri, cum ar fi bolile autoimune, sistemul imun nu poate face diferenta intre tesutul sanatos si antigene. Ca rezultat el ataca si distruge tesutul normal (la persoanele cu diabet, celulele care sunt atacate in mod gresit sunt celule beta producatoare de insulina din pancreas).
Aceasta reactie autoimuna (sau atac) da startul in bolile autoimune.
DE CE ACTIONEAZA SISTEMUL IMUNITAR IN ACEST FEL?
Bolile autoimune sunt incomplet elucidate. Cauza exacta a bolilor autoimune nu este cunoscuta, desi exista multe teorii despre cauza acestei disfunctii, printre care mentionam:
- bacterii sau virusi;
- droguri;
- iritanti chimic;
- iritanti de mediu.
Studiile au aratat ca bolile autoimune sunt adesea mostenite si sunt mult mai comune la femei.
CAT DE SERIOASE SUNT BOLILE AUTOIMUNE?
Avand in vedere ca se distruge tesutul sanatos, o reactie autoimuna poate deasemenea afecta functia unui organ sau poate duce la cresterea anormala a acelui organ.
Zonele din corp afectate in mod frecvent de bolile autoimune, pe langa pancreas, includ:
- vasele de sange;
- tesutul conjunctiv;
- incheieturile;
- muschii;
- celulele rosii sanguine;
- pielea;
- glanda tiroida.
Mai multe zone ale organismului pot fi afectate in acelasi timp, tocmai de aceea unii oameni pot suferi de mai multe boli autoimune in acelasi timp.
CARE SUNT CELE MAI COMUNE BOLI AUTOIMUNE?
Dintre cele peste 80 de boli autoimune, cele mai comune includ:
- Boala Addison – sistemul imun ataca glanda suprarenala, afectand productia de hormonilor steroizi: aldosteron si cortizon.
- Boala Celiaca – atacul sistemului autoimun asupra substantelor ce se gasesc in gluten, distruge suprafata intestinului subtire. Din aceasta cauza mucoasa intestinala nu mai poate sa extraga substantele nutritive esentiale din alimente;
- Boala Graves – glanda tiroida este atacata de sistemul imun, ceea ce duce la o supraproductie de hormoni tiroidieni (hipertiroidism);
- Tiroidita Hashimoto sau Boala Hashimoto – ca si in boala Graves, sistemul autoimun ataca glanda tiroida, numai ca de aceasta data rezultatul este o glanda tiroida ce nu mai poate produce hormoni tiroidieni (hipotiroidism);
- Scleroza multipla – teaca de mielina ce protejeaza fibrele nervoase care duc mesajul de la creier si spre creier este atacata de sistemul imunitar, lasand cicatrici in urma, cicatricile dau nastere sclerozei;
- Artrita reactiva – sistemul imun este pacalit si considera ca o infectie anterioara este inca prezenta, asa ca ataca tesutul sanatos, inflamandu-l;
- Artrita reumatoida – celulele ce captusesc articulatiile reprezinta tinta reactiei autoimune. Incheieturile si tesutul ce le inconjoara devin umflate, rigide si dureroase;
- Lupul eritematos sistemic – sistemul imunitar ataca tesutul sanatos, produce inflamatia pielii si a incheieturilor si poate afecta organele interne;
- Diabetul zaharat tip 1 – sistemul imunitar distruge celulele din pancreas care produc hormonul reglator al glicemiei – insulina.
CARE SUNT SIMPTOMELE?
Bolile autoimune au simptome diferite in functie de tipul de boala, insa indicatorii comuni sunt:
- oboseala;
- febra;
- o stare de rau general;
- dureri la nivelul articulatiilor;
- iritatii ale pielii.
Simptomele se inrautatesc in timpul perioadelor acute si se reduc in timpul remisiunilor.
Semnele remarcate si cele mai comune din diabetul zaharat tip 1 sunt:
- senzatie crescuta de sete (polidipsie);
- urinare frecventa (poliurie);
- oboseala extrema (fatigabilitate);
- pierdere in greutate brusca si inexplicabila.
ANALIZELE NECESARE PENTRU DIAGNOSTICUL BOLILOR AUTOIMUNE
Diagnosticul unei boli autoimune implica identificarea anticorpilor pe care corpul ii produce si ii elibereaza pentru a ataca tesutul sanatos. Testele necesare pentru aceasta includ:
- Anticorpi antinucleari – testele cauta anticorpi ce ataca nucleul celulelor din organism;
- Autoanticorpi – teste ce cauta anticorpi specializati pentru fiecare tesut;
- Hemoleucograma – test ce masoara numarul de celule rosii si albe din sange;
- Proteina C reactiva – analiza ce masoara nivelul de inflamatie din corp;
- Rata de sedimentare a eritrocitelor – test ce masoara indirect nivelul de inflamatie din corp;
- Testarea urinii – test ce examineaza aspectul, concentratia si continutul urinii.
TRATAMENTUL PENTRU BOLILE AUTOIMUNE
Avand in vedere ca nu exista niciun tratament tintit pentru bolile autoimune, exista mai multe metode de tratament general, in functie de tipul de boala.
Aceste tratamente au scopul de a controla boala si a usura simptomatologia, mai ales in perioadele acute, ele nu vindeca boala, pentru ca bolile autoimune nu au vindecare.
Iata cateva din masurile ce sunt recomandate in bolile autoimune:
- adoptarea unui stil de viata sanatos: o dieta sanatoasa, exercitiu fizic regulat, reducerea stresului si odihna;
- medicamente: acestea includ calmantele, antiinflamatoarele (daca articulatiile sunt afectate) si medicamente imunosupresive;
- evitarea oricarei cauze de acutizare;
- fizioterapie;
- administrarea de hormoni, daca este necesara;
- transfuzii de sange in cazul in care sangele este afectat.
BOLILE AUTOIMUNE POT FI PREVENITE?
Din pacate, nu exista nicio metoda de preventie a bolilor autoimune si aici includem si diabetul zaharat tip 1.
Sursa: Diabetes UK