Diagnosticul de laborator in diabetul zaharat

Diagnosticul de laborator in diabetul zaharat este extrem de important, el stand la baza diagnosticului cert de diabet zaharat.

Diagnosticul de laborator in diabetul zaharat consta in urmatoarele analize:

  • glicemia a jeun;
  • testul de toleranta orala la glucoza;
  • glicemia ocazionala;
  • hemoglobina glicata.

Diagnosticul de laborator in diabetul zaharatInainte de a defini diagnosticul de laborator in diabetul zaharat, trebuie sa vorbim despre valorile normale ale analizelor enumerate mai sus. Mentionam ca diagnosticul standard al diabetului zaharat se pune pe valorile obtinute in urma unei recoltari corecte din plasma venoasa. Diagnosticul de laborator in diabetul zaharat nu se pune prin analiza sangelui total sau a sangelui capilar, pentru ca in aceste doua medii glicemia a jeun este mai redusa cu 11-15% fata de glicemia din plasma. Glicemia postprandiala nu pare a fi la fel de influentata de mediul din care se recolteaza.

In urma unor studii statistice, studii clinice prospective populationale si studii fiziologice Organizatia Mondiala a Sanatatii considera ca valori normale urmatoarele:

  • glicemia a jeun valori normale:
    • 70 – 110 mg/dl sau 3.9 – 6.1 mmol/l
    • de mentionat ca Asociatia Americana pentru Diabet a stabilit in 2003 ca valori normale intervalul 70 – 100 mg/dl sau 3.9 – 5.6 mmol/l
  • valorile normale din testul de toleranta orala la glucoza la doua ore:
    • sub 140 mg/dl sau 7.8 mmol/l
  • glicemia ocazionala valori normale:
    • daca luam in considerare glicemia ocazionala, ca fiind glicemia recoltata dupa masa, atunci cand la nediabetici se inregistreaza cele mai mari valori glicemice, atunci valoarea normala nu trebuie sa depaseasca:
      • 135 – 140 mg/dl.
  • hemoglobina glicata:
    • o valoare intre 4.8 si 5.6% este considerata normala.

Daca glicemia a jeun si glicemia ocazionala au scos la iveala valori ce depasesc valorile considerate normale, diagnosticul de diabet zaharat este evident, iar testul de toleranta orala la glucoza este inutil.

DOZAREA GLICEMIEI A JEUN

Glicemia a jeun reprezinta glicemia de dimineata, pe nemancate si dupa un post alimentar de 8 ore. Sangele se recolteaza prin punctie venoasa.

Plasma va trebui sa fie imediat separata de celulele sanguine pentru a preveni scaderea glucozei plasmatice prin consumul de catre celulele sanguine. Trebuie retinut ca inhibitorii glicolizei patrund mai lent in celule.

In cazul in care plasma nu este separata de sange imediat, recoltarea trebuie facuta in eprubete ce contin inhibitori ai glicolizei. Eprubetele in cauza vor trebui tinute apoi la zero grade Celsius in frigider pana la decantare.

In cazul in care eprubetele contin florura de sodiu (inhibitor al glicozilarii), dar nu sunt depozitate la zero grade Celsius, ci sunt depozitate la temperatura camerei timp de 1 – 4 ore, concentratia de glucoza va scadea cu 3-10 mg/dl.

Diagnosticul de diabet zaharat se pune pe o valoare de peste 126 mg/dl sau 7 mmol/l decelata in doua determinari diferite, in zile diferite si in acelasi conditii.

TESTUL DE TOLERANTA ORALA LA GLUCOZA

Testul de toleranta orala la glucoza consta in ingestia in decurs de 5 minute a 75 de grame de glucoza pulvis sau pulbere dizolvata in 300 ml apa sau mai exact o solutie ce contine 25% glucoza.

Cele trei zile anterioare testarii pacientii trebuie sa aiba o dieta cu un continut minim de 150 grame carbohidrati pe zi.

Dozarea glicemiei se face a jeun pe nemancate dupa 8 ore de post alimentar si la 2 ore dupa ingestia solutiei de glucoza 25%.

Testul de toleranta orala la glucoza este mai costisitor decat dozarea glicemiei a jeun, insa prezinta cateva avantaje printre care mentionam:

    • glicemia a jeun utilizata singura in diagnosticul diabetului poate da rezultate false in 30% din cazuri;
    • este unicul test ce identifica persoanele cu scaderea tolerantei la glucoza;
    • poate confirma sau infirma toleranta alterata la glucoza in cazul pacientilor fara simptomatologie;
    • creste sensibilitatea diagnosticului diabetului zaharat.

De mentionat inca o data ca testul de toleranta orala la glucoza nu este recomandat ca test de rutina pentru diagnosticul diabetului zaharat.

Valorile ce definesc alterarea tolerantei la glucoza, dar si diabetul sunt urmatoarele:

      • ALTERAREA GLICEMIEI A JEUN ESTE DEFINITA PRIN
        • glicemie a jeun intre 100 si 125 mg/dl sau 5.6 – 6.9 mmol/l;
        • in cazul in care se va face TTGO, care repetam nu este obligatoriu, glicemia la 2 ore in cazul alterarii glicemiei a jeun trebuie sa fie sub 140 mg/dl sau 7.8 mmol/l.
      • SCADEREA TOLERANTEI LA GLUCOZA ESTE DEFINITA PRIN
        • glicemie a jeun in limitele normale, adica sub 100 mg/dl sau sub 6.1 mmol/l;
        • glicemie la doua ore dupa ingestia de solutie de glucoza 25%, intre 140 si 199 mg/dl sau 7.8-11.1 mmol/l.
      • ALTERAREA GLICEMIEI A JEUN SI SCADEREA TOLERANTEI LA GLUCOZA SUNT DEFINITE PRIN
        • glicemia a jeun intre 110 si 125 mg/dl sau intre 6.1 si 6.9 mmol/l;
        • glicemia la doua ore dupa ingestia a 75 de grame de glucoza dizolvata in 300 ml apa cu valori intre 140 si 199 mg/dl sau 7.8 si 11.1 mmol/l.
      • DIABET ZAHARAT
        • glicemia la doua ore dupa ingestia de solutie de glucoza 25%, mai mare sau egala cu 200 mg/dl sau 11.1 mmol/l.

Persoanele ce prezinta alterarea glicemiei a jeun au un risc crescut de a dezvolta in viitor diabet zaharat. Persoanele ce prezinta scaderea tolerantei la glucoza au in viitor un risc crescut de a dezvolta atat diabet zaharat, cat complicatii ale diabetului, in special complicatii macrovasculare. Persoanele ce prezinta atat alterarea glicemiei a jeun, cat si scaderea tolerantei la glucoza au un risc crescut de a avea diabet zaharat, dar si de evenimente cardiovasculare.

GLICEMIA OCAZIONALA

Diagnosticul de laborator in diabetul zaharatSe recolteaza ca si glicemia a jeun si in aceleasi eprubete din plasma venoasa. De foarte multe ori glicemia ocazionala se recolteaza cu ajutorul glucometrului, insa in acest caz valoarea obtinuta trebuie sa fie confirmata printr-un test de laborator.

O glicemie mai mare sau egala cu 200 mg/dl sau 11.1 mmol/l insotita de simptome certifica diagnosticul. De mentionat ca recoltarea se va repeta in doua zile diferite pentru a elimina eventualele erori de laborator.

HEMOGLOBINA GLICATA

Hemoglobina glicata a fost introdusa de relativ putina vreme in lista analizelor necesare pentru diagnosticul diabetului zaharat.

Recoltarea hemoglobine glicate prezinta cateva avantaje pe care le mentionam mai jos:

      • proba de sange poate fi recoltata in orice moment al zilei, glicemia a jeun trebuie recoltata dupa 8 ore de post;
      • proba de sange nu necesita pregatirea in prealabil a pacientului;
      • valoarea probei este stabila la temperatura camerei, glucoza este instabila in vitro la temperatura camerei;
      • reflecta gradul expunerii la hiperglicemie cronica, comparativ cu glicemia, care prezinta variatii in timpul unei zile si de la o zi la alta.

Valorile semnificative pentru diagnosticul de laborator in diabetul zaharat sunt dupa cum urmeaza:

  • persoanele cu o hemoglobina glicata sau HbA1c intre 5.7 si 6.4% au un risc crescut de a dezvolta diabet zaharat si boli cardiovasculare si sunt diagnosticati cu aceasta ocazie cu prediabet;
  • persoanele cu o HbA1c intre 6 si 6.5% prezinta un risc crescut pentru diabet zaharat si trebuie sa isi optimizeze stilul de viata pentru profilaxia diabetului;
  • persoanele cu hemoglobina glicata peste 6.5% prezinta diabet zaharat. Aceasta este valoarea de la care trebuiesc luate in considerare complicatiile diabetului, incepand cu retinopatia diabetica. Prevalenta retinopatiei diabetice creste de la o glicemie a jeun de peste 126 mg/dl, o glicemie ocazionala de peste 200 mg/dl si o HbA1c de peste 6.5%. Celelalte complicatii (nefropatia diabetica, complicatiile cardiovasculare) nu au putut fi legate atat de fidel de o valoare prag, insa se presupune ca o glicemie peste 200 mg/dl creste riscul de evenimente cardiovasculare.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.