Ochii in diabetul zaharat

Articolul de azi vorbeste despre ochi. Ochii in diabetul zaharat sufera adesea diferite complicatii pe care este bine sa le cunoasteti.

Persoanele cu diabet zaharat tip 1 si diabet zaharat tip 2 au un risc crescut de complicatii oculare si neuropatie periferica.

Este foarte posibil sa fi auzit ca diabetul produce complicatii la nivelul ochilor, complicatii ce pot duce la orbire. Chiar asa este, persoanele cu diabet zaharat au un risc mai mare de orbire in comparatie cu persoanele fara diabet.

OCHII IN DIABETUL ZAHARAT

Afectarea ochiului in diabet apare la nivelul retinei.

Retina este acea parte a ochiului care inregistreaza imaginile si le transmite mai departe catre creier pentru a fi procesate.

O parte din retina este specializata pentru a vedea detaliile. Aceasta mica parte ultraspecializata poarta numele de macula. Vasele de sange din retina hranesc macula.

Complicatiile pot afecta si macula ducand la maculopatie diabetica.

OCHII IN DIABETUL ZAHARAT – GLAUCOMUL

Persoanele cu diabet sunt mai predispuse la glaucom in comparatie cu persoanele fara diabet. Cu cat aveti diabet de mai mult timp cu atat posibilitatea de a face glaucom este mai mare.

Riscul de glaucom creste de asemenea cu varsta.

Glaucomul apare atunci cand tensiunea din interiorul ochiului creste. Tensiunea penseaza vasele de sange care duc sange la retina si la nervul optic. Vederea se pierde treptat pentru ca retina si nervul optic se distrug.

Exista mai multe tipuri de tratamente pentru glaucom. Unele presupun tratament pentru reducerea presiunii, unele sunt bazate pe interventie chirurgicala.

CATARACTA

Cataracta este o alta complicatie destul de des asociata cu diabetul zaharat. Multe persoane ce sufera de diabet zaharat fac cataracta.

De asemenea persoanele ce sufera de diabet tind sa fie afectate de cataracta de la o varsta mai tanara, iar progresia acesteia este mai rapida.

Atunci cand aveti cataracta partea transparenta a ochiului devine opaca si blocheaza vederea. Pentru cataracta ce blocheaza vederea se recomanda de catre medicul oftalmolog interventie chirurgicala prin care zona opaca se inlocuieste cu una artificiala transparenta.

La diabetici, retinopatia se poate agrava dupa indepartarea lentilelor si poate aparea glaucomul.

RETINOPATIA DIABETICA

Retinopatia diabetica reprezinta termenul general pentru toate tipurile de afectiuni legate de diabet de la nivelul retinei. Exista doua tipuri majore de retinopatie:

  • retinopatia nonproliferativa;
  • retinopatia proliferativa.

RETINOPATIA NONPROLIFERATIVA

In retinopatia nonproliferativa, cea mai comuna forma de retinopatie, capilarele din spatele ochiului se umfla si formeaza din loc in loc pungute.

Retinopatia neproliferative poate avea trei stadii caracterizate in functie de cat de multe vase au fost blocate. Retinopatia neproliferativa poate fi:

  • usoara;
  • moderata;
  • severa.

Chiar daca retinopatia neproliferativa nu duce la pierderea vederii in acest stadiu, peretii vaselor capilare isi pot pierde capacitatea de a controla trecerea lichidelor intre sange si retina.

Acest lichid poate sa se acumuleze intr-o parte a ochiului unde se produce imaginea sau mai exact la nivelul maculei. Cand macula se umple de lichid apare edemul macular, vederea devine neclara si poate fi pierduta pentru totdeauna.

Cu toate ca retinopatia nonproliferativa de cele mai multe ori nu necesita tratament, edemul macular trebuie tratat.

RETINOPATIA PROLIFERATIVA

La unele persoane, retinopatia progreseaza dupa cativa ani intr-o forma mai complicata numita retinopatie proliferativa. In aceasta faza, vasele de sange sunt atat de distruse incat se inchid.

Ca raspuns, se formeaza noi vase de sange la nivelul retinei. Aceste noi vase sunt slabe si pot scapa sange, blocand vederea. Noile vase pot produce cicatrice. Atunci cand tesutul cicatricial se strange poate afecta retina sau mai rau o poate smulge din locul sau. Aceasta afectiune poarta numele de dezlipire de retina. Dezlipirea de retina duce la pierderea vederii instalata brusc.

OCHII IN DIABETUL ZAHARAT – TRATAMENT

Pentru tratamentul retinopatiei s-au facut uriase eforturi.

Tratamente precum fotocoagulare, fotocoagulare focala si vitrectomie previn pierderea vederii la majoritatea oamenilor. Cu cat este mai repede pus diagnosticul de retinopatie, cu atat tratamentul este de succes. Cele mai bune rezultate apar atunci cand vederea este normala.

Prin fotocoagulare, medicul oftalmolog apeleaza intraoperator la mici scantei la nivelul retinei cu un laser special. Aceste scantei sigileaza vasele de sange si le opresc umflarea, dar si pierderea de lichid.

In cazul fotocoagularii panretiniene medicul oftalmolog face cu ajutorul laserului sute de scantei in doua sau mai multe sedinte. Fotocoagularea panretiniana reduce riscul de orbire din cauza hemoragiei vitreene, dar si al dezlipirii de retina, insa functioneaza inainte ca sangerarea si dezlipirea de retina sa progreseze prea mult.

Acest tip de tratament este de asemenea utilizat pentru unele tipuri de glaucom. Efectele secundare ale fotocoagularii panretiniene sunt de obicei minore. Includ cateva zile de vedere in ceata si posibila pierdere a vederii periferice.

Atunci cand retina s-a dezlipit sau a curs mult sange in interiorul ochiului, fotocoagularea nu mai este utila. Urmatoarea optiune este vitrectomia, prin aceasta procedura chirurgicala se indeparteaza tesutul cicatricial si lichidul din interiorul ochiului. Cu cat aceasta operatie se petrece mai devreme cu atat este mai de succes. Atunci cand telul operatiei este indepatarea sangelui din ochi, de obicei functioneaza. Reatasarea retinei este mult mai dificila si functioneaza in jumatate din cazuri.

DE CE APARE?

Exista cativa factori care va pot predispune la retinopatie, iar printre acestia mentionez:

  • un control precar al glicemiei;
  • un control slab al tensiunii arteriale;
  • vechimea diabetului zaharat;
  • fondul dumneavoastra genetic.

Cu cat suferiti de diabet zaharat de mai mult timp cu atat sunteti mai predispusi la retinopatie.

Aproape toate persoanele cu diabet zaharat tip 1 vor face la un moment dat retinopatie nonproliferativa si marea majoritate a oamenilor cu diabet zaharat tip 2 vor face de asemenea retinopatie. Insa retinopatia care distruge vederea si anume retinopatia proliferativa este mai rara.

Daca va pastrati glicemia aproape de normal sunteti mai putin predispusi la retinopatie sau puteti dezvolta forme mai usoare.

Retina va poate fi distrusa inainte sa observati orice afectare a vederii. Majoritatea oamenilor cu retinopatie neproliferativa nu au simptome.

Chiar si persoanele cu retinopatie proliferativa, cea mai periculoasa forma de retinopatie, este posibil sa nu aiba simptome. Tocmai din aceasta cauza, trebuie sa va verificati ochii in mod regulat.

Nu uitati sa dati Like paginii noastre de FaceBook: Dr. Daniela Petrache.

Pentru consultatii la Dr. Petrache accesati:

Pentru tutoriale video gratuite accesati canalul de YouTube: Dr. Daniela Petrache.

Pentru retete fel de fel dedicate diabeticilor accesati: Retete pentru diabetici.

Grupul nostru de suport si sprijin va asteapta: Despre diabet si nutritie.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *